close

blanita bordo

Fashion

Catifeaua – eternul simbol al eleganței

rochie din catifea verde

CATIFEAUA, unul dintre cele mai populare trend-uri ale acestui sezon, este cu siguranță și favoritul nostru!

Simbol al feminității și al eleganței clasice, catifeaua conferă oricărei ținute un aer sofisticat și rafinat, fără a se demoda vreodată.

În ultimele sezoane de toamnă-iarnă, catifeaua și-a recâștigat locul pe podiumurile de modă și a redevenit vedeta colecțiilor celor mai mari designeri. Mai mult decât atât, acest material a fost integrat nu doar în clasicele ținute elegante, ci și în ținute casual, sau în cele potrivite dress code-ului „office”.

Deși poate părea că acest material este potrivit doar pentru ținutele sofisticate de seară, lucrurile nu stau chiar așa. Catifeaua poate fi integrată cu succes și în ținutele de zi, cu ajutorul unui sacou, spre exemplu.

Cumpără sacoul negru de AICI și pe cel bordo de AICI

Un astfel de sacou îl poți asorta, bineînțeles, cu o rochie din catifea în aceeași nuanță (așa cum am propus-o noi) sau poți alege să îl duci într-o zonă stilistică complet diferită, cu ajutorul unei perechi de jeans sau a unei fuste dintr-un alt material, completâd ținuta cu o bluză din mătase.

Același lucru este valabil și pentru pantalonii din catifea, care pot arăta impecabil alături de un body din dantelă (așa cum l-am propus și noi), dar și în combinație cu o cămașă simplă sau un pulover elegant. În acest fel, poți crea o ținută perfectă și ușor ușor de purtat chiar și în cele mai reci zile.

Cumpără pantalonii din catifea de AICI și body-ul de AICI

Oricum ai alege să porți catifeaua, în ținute casual sau elegante, ea se va potrivi întotdeauna de minune cu materiale fluide, cum ar fi satinul sau mătasea.

Și dacă tot suntem în plin sezon rece, atât de aproape de sfârșitul acestui an, trebuie să ne pregătim și ținutele cele mai potrivite pentru evenimentele din această perioadă. Dacă ar fi să facem o scurtă descriere, sunt două cuvinte-cheie care definesc luna decembrie: sărbătoare și… frig. Ei bine, cum altfel putem împăca mai bine o ținută de ocazie cu frigul de afară, dacă nu cu ajutorul unei rochii din catifea asortate cu o blăniță?

Cumpără rochia „Soft Velvet” de AICI și blănița „Bordo Paradise” de AICI

Noi îți recomanăm ca din garderoba ta să nu lipsească un model clasic de rochie neagră din catifea, perfect pentru a crea o ținută simplă, dar cât se poate de chic și feminină.  Acest tip de „Little Black Dress” este un adevărat must-have pentru orice femeie.

Cumpără rochia „Velvety” (stânga) de AICI și „Black Daintines” (dreapta) de AICI

Redescoperă șarmul anilor ’20 purtând o piesă-simbol a acelei perioade, rochia cu talia căzută. Dincolo de croielile clasice, în formă de A sau mulate, noi îți recomandăm să ai în garderobă și o rochie cu talia căzută, de tip Jazz.  Te vei evidenția cu siguranță, în orice context, printr-un look relaxat, dar, în același timp, elegant și sofisticat.

Cumpără rochia tip Jazz pe negru de AICI  și pe mov de AICI

Dar… de ce să nu alegem să purtăm și un model într-o altă nuanță, dincolo de clasicul negru, care, deși este absolut fabulos în combinație cu catifeaua, este destul de previzibil, tocmai din cauza faptului că o rochie din catifea neagră este atât de necesară în orice garderobă, reprezentând în orice moment soluția salvatoare.

Cumpără rochia „Ballerina” (verde) de AICI și rochia „Bordo Daintiness” de AICI

Catifeaua este materialul care reflectă culoarea în cel mai intens și vibrant mod, așa că orice nuanță ai alege, vei arăta seducător și spectaculos.

Cumpără rochia „Soft Velvet” bordo de AICI

Dacă îți dorești o ținută elegantă și spectaculoasă, dar confortabilă, ar trebui să te gândești la o salopetă din catifea. Este o piesă extrem de ușor de purtat, reprezentând, în sine, o ținută completă, salvatoare de timp, scutindu-te de stresul asocierii pieselor vestimentare, perfectă, deci, atunci când suntem în criză de timp sau lipsite de inspirație.

Cumpără salopeta „Velvet Diamond” pe negru de AICI și cea verde de AICI

Sperăm că am reușit să îți oferim câteva idei de ținute sau măcar să te inspirăm cât de puțin în alegerile vestimentare pe care le vei face pentru petrecerile din această iarnă.

NU UITA! În această lună, la orice cumpărătură de peste 500 de lei, plătești cu 150 lei mai puțin!

Cu mai multe modele și sfaturi vă aşteptăm în magazinele noastre din Iaşi, Suceava, Constanţa şi București, dar ne găsiți și online pe shop.nichi.ro.

Pentru a primi pe e-mail toate ofertele și informațiile cu privire la produsele Nichi Cristina Nichita, te invităm să te abonezi la newsletter-ul nostru (aici). În acest fel, vei fi printre primele persoane care vor afla cele mai importante și noi detalii cu privire la colecțiile, produsele și campaniile noastre.

Citeşte mai mult
Fashion

Septembrie a dat verdictul în modă!

rochie verde asimetrica

Îmi place să fiu  femeie, chiar și în această lume de bărbați. La urma urmei, bărbații nu pot purta rochii, dar noi putem purta pantaloni – Whitney Houston

Septembrie este luna care găzduiește cele mai importante evenimente din industria fashion-ului, această perioadă fiind marcată de săptămânile modei desfăşurate la New York, Londra, Milano şi Paris. Scopul principal al acestor festivaluri de modă este acela de a prezenta noile colecții de primăvară-vară ale designer-ilor, dar și acela de a oferi idei pentru mix-uri vestimentare care pot fi purtate cu succes în sezonul rece. Astfel, în luna care tocmai s-a încheiat, aceste orașe au fost luate cu asalt de marile case de modă, editori, fashion bloggeri și stiliști, care s-au remarcat prin prezentarea unor outfit-uri surprinzătoare.

Deși propunerile pentru acest sezon de toamnă-iarnă au fost făcute încă din primăvara acestui an, odată cu lansarea noii colecții „Călătoria/Journey” Nichi Cristina Nichita, am decis să prezentăm câteva dintre tendințele acestui sfârșit de an, dar și să îți sugerăm câteva opțiuni.

Rozul, vedetă chiar și în sezonul rece

Culoarea roz a fost omniprezentă pe podiumurile de modă și în colecțiile de primăvară-vară ale anului 2017 și rămâne încă în tendințe, deși vara s-a încheiat.

Dacă în sezonul cald aceasta este o culoare extrem de populară, odată cu tranziția către sezonul de toamnă-iarnă aceasta dispare ușor-ușor din ținutele noastre. În acest an, însă, designerii au propus pentru perioada imediat următoare o gamă variată de ținute în diferite nuanțe de roz . De asemenea, Nichi Cristina Nichita lansează același îndemn și vă invită să nu evitați culorile puternice doar din cauza faptului că suntem în sezonul rece. Nu trebuie să uitați: culorile pe care alegeţi să le purtaţi vă pot influența și chiar schimba atitudinea, dar și întreaga stare de spirit, indiferent de vremea de afară.

(Paltonul „Adventure” poate fi achiziționat de aici: www.shop.nichi.ro/adventure)

Croiala asimetrică, preferata designer-ilor

Piesele asimetrice nu au părăsit podiumurile nici în acest sezon, punctul forte al acestora fiind faptul că se remarcă prin originalitate, oferind o notă distinctivă oricărei ținute.

(Rochia „Green Destination” o găsești aici:  www.shop.nichi.ro/greendestination)

Totodată, pot avea rolul de a accentua anumite calități, dar și acela de a masca mici „imperfecțiuni”. Astfel, designerii și-au exprimat creativitatea și în acest sezon, jucându-se cu liniille și culorile neproporționale.

(Vesta „Passport” o găsești aici: www.shop.nichi.ro/passport )

Rochiile din catifea, mereu actuale

Catifeaua a luat cu asalt podiumurile încă de anul trecut, fiind o adevărată vedetă a ultimelor sezoane. Este un material clasic și sofisticat, care conferă oricărei ținute un aer elegant, atrăgând cu ușurință atenția celor din jur. Dincolo de acest fapt, în sezonul actual, marile case de modă au integrat acest material atât în ținute casual, cât și în ținute potrivite dress code-ului „office”. Așadar, o astfel de rochie reprezintă un must-have în sezonul de toamnă-iarnă, mai ales datorită versatilității sale, fiind potrivită atât pentru o întâlnire la birou, cât și pentru o petrecere de seară.

(Rochia „Green Emerald” o găsești aici: www.shop.nichi.ro/greenemerald )

Blănița colorată, preferată în detrimentul celei naturale

Știm că este încă prea devreme pentru a purta blănițe, însă vremea rece se apropie și este important să fim pregătite. Blana naturală este și va rămâne mereu în trend, dar nu ar trebui neglijate nici piesele din material sintetic, în nuanțe cât mai neașteptate. Pentru toamnă, designerii au propus modele scurte, care pot fi purtate peste o rochie simplă sau chiar jeanși.

(Blănița „Bordo Paradise”o găsești aici: www.shop.nichi.ro/bordoparadise )

Pentru că întotdeauna este bine să vedem și dincolo de ținutele extravagante propuse pe podium, trendurile lansate de marii designeri fiind doar o sursă de inspirație, sperăm că am reușit să îți trezim interesul și curiozitatea cu privire la noua colecție de toamnă-iarnă (2017-2018) Nichi Cristina Nichita, intitulată „Călătoria/ Journey”.

Vă aşteptăm în magazinele noastre din Iaşi, Suceava, Constanţa şi București pentru a vă alege piesele vestimentare preferate,dar ne găsiți și online pe shop.nichi.ro.

De asemenea, în perioada 4 octombrie – 20 octombrie 2017, folosind voucher-ul CADOU, cu codul „Calatoria”, vei avea o reducere de 10% la orice comandă de pe site.

Pentru a primi mai multe oferte și informații cu privire la produsele Nichi Cristina Nichita, abonează-te la newsletter-ul nostru (aici) și vei fi printre primele persoane care vor afla cele mai importante și noi detalii cu privire la actualele colecții.

 

Citeşte mai mult